joi, 3 mai 2012

Colecta de cărţi pentru copiii săraci ajunge la Botoşani Shopping Center


Campania de colectare a cărţilor şi rechizitelor pentru copiii săraci, demarată în urmă cu o săptămână de Şcoala cu clasele I-VIII nr. 3 Vorniceni şi Centrul de Voluntariat al Asociaţiei B-Right Media Botoşani ajunge în acest weekend şi în centrul comercial Botoşani Shopping Center.

Astfel, în perioada 5-6 mai (sâmbătă, între orele 16.00-18.00 şi duminică, între orele 10.00-18.00), va fi amenajat un stand în interiorul centrului comercial, unde botoşănenii care vor să le ofere o şansă la educaţie copiilor care provin din familii numeroase sau monoparentale, pot dona cărţi de poveşti, cărţi de colorat, reviste, atlase, culegeri, dicţionare, rechizite şi chiar jucării care încurajează creativitatea.  „Cu siguranţă, fiecare are acasă o păpuşică, o maşinuţă, un puzzle sau o carte care i-a bucurat copilăria. Trăind în prezent, de aceste lucruşoare ne leagă doar amintiri plăcute. Depăşind aceste bariere ale timpului, printr-un gest de dărnicie, aceste jucării sau cărţi ar putea bucura alţi ochişori şi alte mânuţe curioase. Bucuria celor mici stă, astfel, în mâinile noastre, ale celor ce, printr-un simplu gest de omenie, am putea aduce  un zâmbet pe feţele celor care le vor folosi cu mare drag”, a declarat Marinela Mihai, coordonatorul campaniei.
De asemenea, reprezentanţii ONG-urilor botoşănene şi vizitatorii care vor participa sâmbătă la Târgul Voluntarilor, de la Agafton, sunt încurajati să doneze şi în această locaţie cărţi sau rechizite. Un punct de colectare va fi disponibil la standul Asociaţiei B-Right Media. Punctele de colectare de la sediul Centrului de Voluntariat B-Right Media şi Şcoala nr. 3 Vorniceni rămân de asemenea valabile.
Campania de colectare a cărţilor, rechizitelor şi jucăriilor pentru copiii săraci a fost lansată în contextul Săptămânii Naţionale a Educaţiei şi al Zilei Internaţionale a Cărţii şi se va finaliza în data de 23 mai, când organizatorii vor face şi bilanţul donaţiilor.
Evenimentul se încadrează în parteneriatul pe care Asociaţia B-Right Media şi Şcoala nr. 3 Vorniceni îl derulează în contextul proiectului „Be Right! – Centru de Voluntariat la Botoşani”, finanţat de Comisia Europeană, prin Programul Tineret în Acţiune, Acţiunea 1.2. „Iniţiative ale tinerilor”. 

Partener: 




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Design by Free Wordpress Themes | Bloggerized by Free Blogger Templates | Walgreens Printable Coupons