sâmbătă, 12 mai 2012

Am sarbatorit ZIUA EUROPEI cu copiii de la Girotondo!


La invitatia colegilor nostri de la Asociatia Il Girotondo si in colaborare cu Consiliul Judeţean Botoşani (CJB), Centrul Europe Direct si Asociatia Culturala Vis de Artist, Centrul de Voluntariat B-Right Media a sarbatorit „9 Mai - Ziua Europei” la Grădiniţa socială “Il Girotondo”.

Înfiinţată din anul 2004, de către Asociaţia “Il Girotondo”, Grădiniţa găzduieşte 50 de copii provenind din familii defavorizate din punct de vedere social. Cu sprijinul unor sponsori din Italia, dar şi al Primăriei Municipiului Botoşani, copiilor li se oferă servicii de educare, socializare şi petrecere a timpului liber, în timp ce părinţii lor primesc ajutor material şi sprijin moral din partea reprezentanţilor asociaţiei. Serviciile sociale şi de educaţie oferite sunt acreditate de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Proiect educativ cu metode non-formale
Pentru a marca „Ziua Europei”, CJB a pregătit proiectul educativ “9 Mai – Împreună suntem mai puternici”, în parteneriat cu Asociaţia “Il Girotondo”, grădiniţa cu acelaşi nume, Centrul Europe Direct, Asociaţia B-Right Media şi Asociaţia Culturală “Vis de Artist”. Programul de activităţi, bazat pe metode non-formale de educaţie, a cuprins o prezentare a principalelor simboluri ale Uniunii Europene, pe înţelesul copiilor, precum şi aplicaţii practice de realizare a drapelului european, jocuri educative şi un scurt program artistic. Toţi invitaţii au putut asculta imnul Uniunii Europene – “Oda bucuriei”, în interpretarea membrilor Asociaţiei “Vis de Artist”.
Activităţile s-au finalizat cu acordarea de diplome pentru copiii, voluntarii şi organizaţiile care au participat la eveniment.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Design by Free Wordpress Themes | Bloggerized by Free Blogger Templates | Walgreens Printable Coupons