sâmbătă, 16 aprilie 2011

Proiect dedicat muzicii uşoare autentice la Şcoala Populară de Arte

Şcoala Populară de Arte din Botoşani a găzduit vineri manifestarea „Valori interpretative ale muzicii uşoare româneşti”, inclusă în proiectul cu acelaşi nume, demarat din martie 2011. Acţiunea coordonată de prof. Cătălina Constantinovici a fost realizată în parteneriat cu Asociaţia culturală Vis de Artist şi Asociaţia B-Right Media şi a surprins momente din viaţa şi activitatea artistică a unor cântăreţi foarte cunoscuţi din muzica uşoară românească.
Acţiunea s-a adresat cursanţilor de la clasa canto-muzică uşoară din cadrul Şcolii Populare de Arte şi Meserii Botoşani, elevi cu vârste cuprinse între 9 şi 18 ani. Proiectul a fost conceput pentru a promova muzica uşoară românească autentică, prin cunoaşterea cântăreţilor care au performat în anii 70-90, a repertoriului abordat de aceştia, a colaborărilor cu diferiţi compozitori. În acest sens „s-au cântat piese foarte cunoscute din acea perioadă, am audiat şi vizionat melodii din repertoriul marilor cântăreţi, au fost prezentate portofoliile sau materialele realizate în Power Point de cursanţi privind activitatea pe plan muzical şi artistic a interpreţilor”, a precizat prof. Catalina Constantinovici.
Muzica uşoară include lucrări accesibile marelui public, cu caracter distractiv sau sentimental, ale căror texte poartă amprenta cotidianului. Compozitorii de gen care s-au remarcat în a doua jumătate a secolului XX şi-au creat un stil şi au realizat numeroase şlagăre şi datorită unor interpretări valoroase. Astfel, nume precum Cornel Fugaru, George Grigoriu, Horia Moculescu, Marius Ţeicu, Viorel Gavrilă,  Dumitru Lupu, Vasile V. Vasilache, Dan Dimitriu, Jolt Kerestely  au  încredinţat creaţiile lor unor interpreţi care au fost menţionaţi în acest proiect: Anda Călugăreanu, Mihaela Oancea, Marina Voica, Anca Ţurcaşiu, Luminiţa Anghel, Gabriel Dorobanţu, Viorela Filip, Angela Ciochină, Silvia Dumitrescu, Sanda Ladoşi, Marina Scupra, Eva Kiss, Laura Stoica, Elena Cârstea, Aurelian Andreescu, Aurelian Temişan, Marina Florea, Marcel Pavel, Luminiţa Dobrescu.
Interesul copiilor s-a manifestat mai ales în cadrul prezentării de vineri, întrucât manifestarea s-a constituit într-un dialog deschis presărat cu muzică audiată sau interpretată de către cursanţii prezenţi. Preferinţele lor s-au îndreptat către Laura Stoica, Eva Kiss, Marcel Pavel, Aurelian Andreescu ori Anda Călugăreanu, şi au apreciat susţinerea portofoliilor realizate de Cosmin Mariciuc, Larisa Vasilică, Bianca Iacob, Andreea Terciu, Marilena Alecu şi Elisa Balau.
Proiectul s-a desfăşurat în perioada 1 martie – 15 aprilie 2011 şi a inclus diferite activităţi, pornind de la informarea asupra pregătirii materialelor audio-video, realizarea acestora şi a unor materiale didactice ajutătoare pentru susţinerea prezentărilor. 22 de cursanţi din cei 23 înscrişi la secţia canto-muzică uşoară au realizat materialele propuse, 17 dintre aceştia au participat la acţiunea din cadrul Şcolii, iar cele mai bune proiecte vor fi prezentate într-o nouă ediţie a „Întâlnirii de astăzi”, desfăşurată în luna mai, la Muzeul Judeţean, în organizarea Asociaţiei culturale Vis de Artist.






0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Design by Free Wordpress Themes | Bloggerized by Free Blogger Templates | Walgreens Printable Coupons